Dacă ești alergător sau o persoană care susține mișcarea în general, te așteptăm să te alături echipei Băneasa Race pentru a ne ajuta să oferim o experiență de neuitat pasionaților de alergare.
Te provocăm să ne sprijini în organizarea evenimentului din 16 – 17 APRILIE, iar dacă alegi să te implici, amprenta ta se va regăsi în succesul acestei ediții.
Avem nevoie de prieteni și de susținători pentru că avem de pus în scenă un eveniment mare, iar ambițiile noastre sunt pe măsură, așa cum am arătat și în anii precedenți și așa cum vrem să dovedim si cu aceasta ocazie.
Activitățile de voluntariat unde te așteptăm să ni te alaturi pot fi: realizarea și înmânarea kiturilor de participare (sâmbătă și/sau duminică), marcare, ecologizare sau orientare traseu, arbitru traseu, ghidare parcare, ajutor în cadrul punctelor de hidratare, înmânare medalii, suport logistic.
Apreciem ajutorul tău, așadar vei primi kitul voluntarului compus din tricou Intersport, produs Powerbar, voucher Intersport, iar în ziua evenimentului primești o porție de paste oferite de City Grill, salată Eisberg și alte poduse oferite de partenerii evenimentului.
Pentru a face parte din echipă de voluntari pentru Baneasa Race, te rugăm să completezi acest formular.
Te așteptăm cu drag în echipa noastră veselă!